3 sfaturi cum să păstrezi creierul activ și sănătos

Inspirație

Cum se schimbă creierul odată cu vârsta

Odată cu vârsta, creierul uman suferă anumite schimbări. Cu siguranță, procesul de îmbătrânire are un efect negativ asupra creierului nostru. Devenim mai puțin atenți, nu ne putem concentra atât de bine la anumite lucruri precum o făceam în tinerețe, însă există anumite reguli, datorită cărora putem păstra o gândire limpede.

Modul de viață poate influiența claritatea minții la bătrânețe, nu contează ce vârstă aveți la moment, nu este târziu niciodată pentru schimbări.

Cu timpul, în creier se acumulează toxine, tau-proteine și beta-amiloizi. Apariția lor este corelată cu începutul îmbătrânirii și declinului cognitiv. Este un proces natural, însă există mulți factori care pot grăbi evoluția acestuia. De exemplu: stresul, alcoolul, lipsa de somn, stil de viață sedentar.

Proprietatea creierului de a se dezvolta de-a lungul vieții este numită neuroplasticitate. Ea are 3 mecanizme: conexiune sinaptică, mielinizare și neurogeneză. Pentru o îmbătrânire cu mintea sănătoasă – cea mai importantă este neurogeneza, care răspunde de nașterea neuronilor noi. La persoane mature – acest proces nu mai decurge atăt de bine precum la copii.

Formarea neuronilor noi are loc în partea creierului numită hipocamp – tot aici „se stochează” amintirile. În fiecare zi trăim emoții noi, care sunt fixate în timpul somnului în creier. Prin urmare, cu cât mai multe lucruri noi, emoții pozitive, cunoștințe, oameni, locuri – vor apărea în viața noastră, cu atât mai mult va fi stimulat procesul de neurogeneza.

Cum să ajutăm creierul să rămână tânăr

Inima trebuie să bată mai des

Adică să fii mai activ fizic, să practici sportul. Exercițiile aerobe precum alergarea sau mersul rapid, au efect pozitiv asupra neurogenezei. Un studiu efectuat pe șoareci în 2016, a arătat că cel mai bun efect au exercițiile de rezistență – antrenamente pe intervale de intensitate (eng. HIIT) și antrenamentele cu greutăți. Dar cu siguranță și alte activități fizice aduc beneficii organismului.

alergare pentru un creier sănătos

Încercați să alocați cel puțin 2,5 ore pe săptămână exercițiilor fizice. Este preferabil să vă ocupați în aer liber, departe de străzi aglomerate sau la sală de sport, deoarece aerul poluat suprimă factorul neurotrofic din creier – care stimulează creșterea numărului celulelor nervoase.

De asemenea trebuie luate în considerare și activitățile în echipă. Socializarea are un efect pozitiv asupra neurogenezei. Experimentele au arătat că activitățile la care participă mai mulți oameni și care necesită în același timp coordonare (de exemplu tenis de masă) – contribuie la creșterea cortexului cerebral în acele părți, care sunt asociate cu bunăstarea socială și emoțională.

Schimbați-vă obiceiurile alimentare

mic dejun sănătos

S-a dovedit că limitarea caloriilor și a timpului când puteți lua masa, contribuie la neurogeneză. Limitarea consumului de zahăr reduce efectele negative ale proceselor oxidative în celulele creierului. Ceea ce reduce semnificativ probabilitatea dezvoltării bolii Alzheimer.

Acordați o atenție deosebită somnului

Somnul contribuie la „curățarea” creierului de către sistemul glimfatic, care înlătură tau-proteine și beta-amiloizii. Mai mult, somnul insuficient înrăutățește memoria. Cercetătorii susțin că o noapte fără somn, reduce nivelul IQ cu câteva puncte. Încercați să dormiți 7-9 ore în fiecare zi, și nu refuzați de un somn la amiază dacă vă simțiți obosit.

Desigur nevoia de somn este individuală. Dacă în weekend vă treziți la aceeași oră cum și în zilele obișnuite – atunci totul este bine, dacă dormiți mai mult și obișnuiți să stați în pat mai mult timp – ceva nu este în regulă și timpul somnului dumneavoastră necesită careva ajustări.

Încercați să practicați Yoga Nidra sau relaxare conștientă înainte de culcare, care îmbunătățește calitatea somnului.

Începeți să puneți în practică cele de mai sus, și veți observa că peste un an o să vă simțiți mai bine, mai energic și mai motivat decât acum, cu toate că și cu un an mai în vârstă 😉.

Autor pe eucunosc.com

eucunosc